Suntem în căutarea unui nou membru al echipei noastre care va ocupa funcția de șef al Biroului Stagiu și Dezvoltare Profesională Continuă în cadrul Filialei CECCAR Harghita.
Ce vei face? Vei coordona și vei organiza activitatea de pregătire profesională dedicată membrilor Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, la nivelul filialei, le vei asigura suportul necesar în soluționarea diverselor solicitări. Vei asigura desfășurarea în bune condiții a cursurilor de pregătire, vei ține legătura cu lectorii noștri și cu membrii, le vei asigura suportul necesar în soluționarea diverselor solicitări. Nu în ultimul rând, te vei ocupa de organizarea cursurilor de pregătire a stagiarilor CECCAR și te vei asigura că activitățile dedicate stagiarilor Filialei CECCAR Harghita se vor desfășura în bune condiții.
Ai studii superioare economice, ești „fluent” în pachetul Microsoft Office, iar reacția ta rapidă la orice provocare pentru soluționarea eficientă te caracterizează? Atunci așteptăm să te cunoaștem!
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Harghita după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune până la 05 iulie 2024, la sediul Filialei CECCAR Harghita;
– proba scrisă, proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului va avea loc în data de 08 iulie 2024, ora 11.00, iar interviul și proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului vor avea loc de la ora 12:00 la sediul Filialei Harghita;
– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Harghita.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. Cerere de înscriere la concurs;
2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;
3. Copia actului de identitate;
4. Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili.